Misiune
Generăm valoare prin parteneriate solide, corecte și pe termen lung și le facilităm membrilor accesul la finanțare. Promovăm educația continuă și sprijinim dezvoltarea lor profesională prin programe dedicate.
Primul cluster din presa română
Editori, creatori independenți, universități și companii de tehnologie lucrează împreună: atragem finanțări, ne formăm oamenii și facem proiecte pe care nicio redacție nu le-ar duce singură.
Alege un punct de pe hartă ca să vezi cine face parte din cluster în zona respectivă.
Press Cluster este prima asociație de tip „cluster” din presa românească. Le aducem membrilor oportunități de finanțare, acces la noile tehnologii folosite în jurnalism și programe de formare pentru echipele lor.
Am pornit ca inițiativă multidisciplinară. Printre membrii fondatori sunt oameni din jurnalism, PR, marketing și comunicare, dar și specialiști în inteligență artificială, robotică, antrenarea rețelelor neuronale, dezvoltare software, analize de laborator și prototipare industrială.
Credem că, pentru a rămâne relevant, un jurnalist trebuie să se împrietenească cu tehnologia și s-o folosească pentru a lucra mai eficient și a ajunge la mai mulți oameni. Și credem că e nevoie de o coaliție ca să combatem mai eficient știrile false și dezinformarea, acum, când inteligența artificială a devenit o armă în mâinile celor rău intenționați.
Clusterul e deschis oricărui editor de presă în limba română și oricărui creator independent de conținut, din România sau din altă țară. Singura condiție: respectarea unui set minim de reguli și a regulamentului intern, care ne ajută să funcționăm eficient, corect și transparent.
„Când am decis să înființăm acest prim cluster al editorilor de presă și al creatorilor de conținut, am pornit de la o idee foarte simplă: oricâte animozități ar exista între cei care reprezintă breasla, ele pot fi depășite dacă există un cadru corect și transparent în care să colaborăm.”

Generăm valoare prin parteneriate solide, corecte și pe termen lung și le facilităm membrilor accesul la finanțare. Promovăm educația continuă și sprijinim dezvoltarea lor profesională prin programe dedicate.
Un ecosistem dedicat editorilor de presă și creatorilor de conținut, construit pe colaborare reciproc avantajoasă, în care fiecare membru își poate dezvolta afacerea și găsește oportunități de creștere.
Redacții, creatori de conținut, universități și organizații-catalizator din toată țara.
Aderarea e simplă, iar primii trei ani sunt gratuiți pentru toți membrii.
Orice entitate media: editori, publicații, creatori independenți de conținut, dar și companii care lucrează pentru presă, de exemplu firme IT care dezvoltă produse sau servicii pentru redacții.
Clustere, asociații, autorități publice locale, județene sau naționale și alte ONG-uri care ne pot fi parteneri în proiecte de interes comun.
Universități, institute de cercetare, centre de excelență, biblioteci și alte organizații academice.
| Cifra de afaceri anuală | Cotizație anuală | Vot în AG |
|---|---|---|
| până la 15.000 € | 200 € | 1/4 |
| 15.000–30.000 € | 350 € | 1/2 |
| peste 30.000 € | 500 € | 1 |
Cotizațiile se plătesc în lei, la echivalentul în euro, și se aplică doar companiilor. Instituțiile academice și organizațiile catalizator nu plătesc cotizație. Valorile pot fi modificate anual prin votul Adunării generale.
În primii trei ani ești membru fără drept de vot în Adunarea generală. Apoi primești drept de vot proporțional cu nivelul cotizației. Membrii fără drept de vot nu pot candida și nu pot fi aleși în funcții de conducere.
Completează formularul în numele organizației. Îți confirmăm primirea pe e-mail, iar Comitetul director îți scrie cu pașii următori.
Folosim datele doar pentru analiza cererii și pentru comunicarea despre aderare. Detalii în Politica de confidențialitate.
Agenda România 4.0 este seria noastră de dezbateri itinerante, organizată împreună cu Digitalio, universități și companii.
Dacă ai venituri din salariu, nu te costă nimic: 3,5% din impozitul pe care l-ai plătit deja ajunge la Press Cluster, nu la bugetul de stat. Completezi formularul 230 online, în câteva minute, până pe 25 mai, pentru veniturile din anul anterior.
Completează formularul 230Cont deschis la BCR pe numele asociației:
RO51 RNCB 0160 1779 2381 0001
Strada Principală 217
Bacia, județul Hunedoara
Pentru parteneriate, presă sau întrebări despre aderare.